Sir Arthur Conan Doyle – Sherlock Holmes

„Aventurile şi memoriile lui Sherlock Holmes” sunt într-adevăr o carte exemplară pentru genul poliţist – am putea spune chiar definitorie dacă l-am ignora pe E.A. Poe. (bine… dacă l-am ignora pe E.A.Poe am putea spune şi că Jules Verne este precursorul genului SF). Eroul şi acţiunile din această carte pretind a se supune unei dialectici fabulos de corentă, o logică de fier ce nu lasă loc la discţii. Cu excepţia finalului, binenţeles: Capitolul „Ultima problemaă” are un aer absolut ireal în raport cu restul povestirilor. După un şir de 22 de răufăcători specifici (în mare parte „mărunţei”), apare Moriarty, cel mai Deştept, Rău şi Viclean „villain” care-i şi aduce invincibilului detectiv. Ştim doar că e diabolic, dar nimeni nu ştie ce a făcut exact, mituieşte poliţia, dar poliţia în arestează complicii, e foarte răzbunător şi are ceva personal cu Holmes, de parcă ar fi copilărit împreună, chiar dacă autorul nu spune să fi fost aşa. Mă rog… pe scurt… nu-l judecaţi pe Conan Doyle prin prisma lui Moriarty; acesta este, din nefericire, cel mai nereuşit personaj al său.

Anunțuri