Henryk Sienkiewicz – Aniela

Moartea Anielei este previzibilă de la primele rânduri ale romanului omonim. E o tristeţe inexplicabilă în tonul lui Sinkiewicz, atât de stranie încât faptul că citeşti practic un jurnal al protagonistului, o confesiune în timp real, nu are nici o valoare. Cred că e un făcut: romanele de dragoste ale scriitorilor clasici se termină întotdeauna prost; probabil dacă s-ar fi terminat bine nu ar mai fi fost ei clasici. La Sinkiewicz e bine că măcar romanele istorice nu intră sub incidenţa acestei reguli, dar din păcate eu nu pricep un lucru: de ce sunt morţile eroinelor din romanele de dragoste clasie atât de stupide? Toate crapă de inimă rea… supărare, necaz… infarct (vezi Thomas Hardy)… Oricum, „Aniela” merită citită pentru simplul fapt că e un compediu intelectualisto-sentimental cum rar mai întâlneşti în literatura universală, dar foarte des în cea românească.

Anunțuri

2 comentarii

  1. Păi io ştiu… o cumperi… sau o furi! Criză economică fiind, e de preferat să o furi. O varianta de după ’89 nu ştiu dacă există, dar pe la anticariate gasesti sigur.

Comentariile nu sunt permise.