Bulgakov – scrieri

îmi place Bulgakov…
1 …pentru că a avut TUPEUL să îi spună lui Stalin că e un scriitor mistic. Ăsta e genul de tupeu care îmi place cel mai mult, şi pe care nu doar că mă străduiesc să-l folosesc de câte ori am ocazia, dar pe care îl recomand tuturor celor care simt ca atare.
2 …pentru că operează un cadavru… realitatea… cu un forceps salvator… fantasticul.
3 …pentru că a inventat a treisprezecea poruncă: „Să nu intri la aproapele tău fără probleme de serviciu” (vezi „Diavoliada”)
4 …pentru că nu poţi spune nimic mai mult decât a spus el.
5 … pentru că a fost atât de genial încât să scrie un roman ca „Maestul şi Margareta”, şi a i-a convins pe amatorii de romane „uşurele” să citească o poevste despre totalitarism, fără ca aceştia măcar să ştie că citesc o poveste despre totalitarism. Tot ce a putut să spună „Publishers Weekly” despre romanul ăsta fost „O capodoperă paradoxală, în care strălucirea este obţinută din îmbinarea umorului negru şi a magiei negre” – nu că sună „cool”? E atât de „cool” că ăştia e la Humanitas au trecut pe coperta 2 citatul ăsta demenţial de mediocru.
6 … pentru că nu face bravadă de simboluri: le foloseşte atât de firesc, încât nici măcar nu remarci că într-o poevste de-a lui citeşti de fapt alte 3 povestiri. (asta e caracteristic ruşilor… medici)
7 …pentru că e interogativ în privinţa Dumnezeului în care crede. Asemeni lui Steinhardt, pare a spune mereu „cred Doamne, ajută necredinţei mele” – nu e ca Dostoievski, e ca un personaj de-al lui Dostoievski.
Absurdul situaţiilor lui Bulgakov se naşte din cotidian. Nu e nimic forţat în acţiunile descrise. El nu are nevoie de cântăreţe chele sau rinoceri ca să constate că viaţa e absurdă: se rezumă modest la străzile Moscovei, şi la comunism: la realitate.
Nuvela „Inimă de câine” este de un grotesc monstruos: Şarik se dezumanizează pe măsură ce se transformă în om, iar reversibilitatea metamorfozei este singura soluţie salvatoare pentru Filipp Filippovici. Alegoria atinge evident procesul de întipărire a socialismului marxist-leninst în istoria umanităţii, căci pusă în mâinile unor incompetenţi, putearea înrăieşte şi desfigurează idealul uman.
Observăm o empatie a lui Bulgakov cu tagma medicilor, simbol al intelectualităţii regaliste ce încearcă să combată la nivel individual acaparatoarea ideologie e egalităţii. Filippovici locuieşte în şapte camere (necesare dealtfel pentru a-şi desfăşura meseria), fapt ce contravine normelor proletariare praspăt instituţionalizate. Spre deosebire de ceilalţi mebri de partid, medicul are puterea datorită vieţilor pe care le salvează, şi nu din cauza aportului material pe care-l aduce partidului: marxismul nu salvează vieţi! (proabil înainte de a scrie „Balanţa”, Băieşu a fost foarte impresionat de Bulgakov). Persikov, din „Ouăle fatale” este victima aceleiaşi revoluţii prolecultiste care-l ameninţă şi pe Preobrajenski: el îşi lasă invenţia pe mâinile unui „câine umanizat” dornic să multiplice sspontan găinile. Faptul că încă o fiinţă umană vrea să se îmbogăţească peste noapte, nu e o problemă, dar ignorarea conştienţă a legilor fireşti pe care le impune natura este o prostie fără drept de iertare.