DUNE – Elixir

Să presupunem un alt preludiu al Dunei: să zicem că înainte cu două generaţii de naşterea lui Muad’Ib, un ixian isteţ pe nume Borno reuşeşte să descopere formula de concepere a melanjului. Evident că toate marile case ar începe să se frământe: mama lui Vladimir Harkonnen, Xhosa Harkonnen va fi prima care va încerca să pună mâna pe putere. Apoi ar mai fi şi Elrood IX, actualul împărat. Şi undeva pe Caladan, Philip Atreides, tatăl lui Leto, ar fi şi el afectat de invenţia lui Borno. De fapt, trădat de soţia sa, Allyria, acesta ar fi nevoit să îl ucidă pe Borno şi să-şi crească fiul departe de uneltirile propriei mame. Să nu uităm de Bene Gesserit, care s-ar implica direct în problemă prin intermediul Cucernicei Maici Lucinda Parterre, la a cărei funcţie ar râvni zadarnic Mohaim.  Mda, presupunerile sunt frumoase. Certitudinile sunt  însă altele: această acţiune chiar a fost povestită de Alan Sullivan în nuvela „Elixir”, scrisă între anii 1986 şi 1989. (cu un deceniu înainte de preludiul lui Brian Herbert), şi o găsiţi gratuit la lectură  aici:

Anunțuri

1 comentariu

Comentariile nu sunt permise.