ENDERVERSE – copiii minţii

În ciuda faptului că e a patra carte din seria clasică, columul „Copiii minţii” începe aparent din acelaşi punct de unde s-a terminat „Vorbitor în numele morţilor”: flota Congresului se îndreaptă în continuare către Lusitania, iar Jane este pe moarte. Cu toate astea, decolada a fost eradicată, iar riscul unei epdemii eliminat. Novinha s-a alăturat odinului religios al Copiilor Minţii lui Hristos, iar Ender vrea să i se alăture. Dar remarcă faptul că aiua sa, adică un soi de esenţă a spiritului său, este împărţită între tânăra Valentine şi noul Peter pe care i-a creat din mintea sa când a călătorit în Exterior. Aşa că e pe moarte.Închiderea calculatoarelor o amentinţă cu moartea şi pe Jane. Cu ajutorul Exteriorului Peter şi Wang-Mu vor reuşi să călătorească suficient de repede încât să oprească navele Congresului. Jane va trece în trupul tinerei Valentine, pe care Miro o iubeşte, creându-se la nivel mental un trio conjugal foarte interesant, iar mintea lui Ender îşi va face loc în trupul lui Peter, lăsându-i acestuia controlul absolut asupra aiuei sale. Două nunţi vor marca strălucitul final: cea a lui Peter cu Wang Mu, şi a lui Miro cu tânără Jane.

Anunțuri