părere – când ne-om eterniza

Ne place ironia păcătoşilor duşi în Infern sau în Purgatoriu, nu fericirea subiectivă a celor din Rai. Ne place iubirea care trece de moarte, omul care coboară în Infern spre a-şi căuta iubita nu. Ne plac îndrăgosţii, pentru că dragostea o întelegem mai uşor decât analiza.Subiecţii analizaţi nu îi putem cunoaşte, iar păcatele lor nu le putem întelege decât apelând la istorie. Operele scrise în funcţie de istorie nu dăinuiesc istoriei: temele lor riscă să se banalizeze în timp. Cu greu mai putem pricepe azi situaţia Clitemnestrei de exemplu din Orestia lui Eschil. Pentru noi ea e întâi de toate o ucigaşă, dar pentru grecii antici ea putea fi chiar şi o victimă. Un alt exemplu: “Unul, nici unul şi o sută de mii”, de Luigi Pirandello: un roman cu situaţie clară, o introspecţie verosimilă în orice punct al istoriei. Dar nu putem spune la fel despre “Caietele lui Serafino Gubbio” ale aceluiaşi autor – astazi animalele nu mai sunt ucise în timpul filmărilor, deci metafora centrală îşi pierde din sensul imediat recognoscibil. Oricum, acestea sunt exemple minimale, cu rol de introducere. Problema e e alta; Lucian Blaga zicea aşa: „afirmaţia că o opera artistică trebuie să placă nemijlocit, fară de nici o pregătire prealabilă e invenţia unei estetice copilareşti” Singura problemă e că această estetică copilărească a produs capdoperele literaturii universale şi a fost estetica de căpătâi a celor mai de seamă autori, cu Shakespeare şi Moliere în frunte. Românii, ermetizaţi şi intelectualizaţi forţat, nu au ştiut să se adreseze decât românilor. Există şi aici excepţii, binenţeles: cum se face că “Toate pânzele sus” a lui Radu Tudoran poate fi citită şi savurată fără o pregătire prealabilă în domeniul maritim? Simplu, pentru că autorul are grijă să explice la fiecare pas tot ceea ce e necesar, el insusi nefiind un cunoscător al acestor secrete de marinar. Şi mai important decât atât, subiectul seadresează condiţiei umane în genere, nu în particular. Poate că dacă Radu Tudoran ar fi ştiut dinainte secretele vieţii de marinar, romanul nu ar mai fi fost “fluviu” iar plăcerea lecturării sale ar fi fost redusă la zero. Ce vreau eu să zic aici, e că sunt îndrăgostit iremediabil de „Cel mai iubit dintre pământeni”, dar să fim serioşi, dacă l-am traduce în engleză şi l-am da unui englez să-l citească, ce credeţi că ar înţelege? Nu am avea nici un drept să spunem despre el că e prost şi incult, pentru că el ştie că nu ai nevoie de absolut nici o pregătire prealabilă pentru a-l citi pe Proust sau pe Arthur Miller. Nici măcar pentru „Vrăjitoarele din Salem” nu ai nevoie de o pregătire prealabilă.

Anunțuri