TWILIGHT – amurg

twilightAm citit şi „Amurgul” lui Stephenie Meyer: un mit al zburătorului foarte bine gândit la timpul prezent, şi scris în ce mai adolescentină manieră cu putinţă.  Dacă ar mai exista şcoli exclusiv pentru fete, ar trebui introdus acolo ca lectură obligatorie. Partea proastă e că dacă pui acuma o adolescentă să citească de exemplu „Călin, file de poveste”, va fi complet plictisită, şi asta nu pentru că subiectul nu s-ar asemăna până la cele mai mici detalii, ci pentru că românii nu au făcut un film despre Călin, iar Sergiu Nicolaescu dacă l-ar fi făcut ar fi ieşit o prostie. Să fim serioşi: la noi a trebuit să vină Coppola să descopere dramacitatea filmică a nuvelelor lui Eliade. Cristi Puiu şi alţii ca el habar n-au ce e aia poveste, iar ăia care au habar regizează scenarii spaniole ca Aniela, deşi există în literatura română acel „Concert din muzică de Bach” care duhneşte a telenovelă până la măruntaie. Dar nu, românul e şi va rămâne un animal prost, fascinat de „Twilight”. Şi dacă nu va fi fascinat de „Twilight” va fi la fel de prost în afirmarea spiritului naţional, care nu se manifestă practic decât în filme despre perioada comunistă: când spanacu” bunicii o să trecem peste asta nu ştiu! E un cerc vicios: naţionalişti sunt invidioşi, că nu o să avem noi la drept vorbind nici un actor  atât de frumuşel ca Robert Pattison, iar fanii  sunt ignoranţi, pentru că nu ştiu că avem şi noi variantele noastre de „Twilight”, care ar putea fi un pic revizuite.

Deci… da, „Amurg”-ul e o carte care trebuie citită de toate fetele, şi înţeleg teoretic de ce le place. Evident că nu poate rezona la mine, dar pe ele chiar le înţeleg: oferă lumea de basm pe care în ţara asta nici măcar nu ţi-o poţi imagina, cu atâţia intelectuali băşinoşi prin preajmă.