Harper Lee – Să ucizi o pasăre cântătoare

Gregory Peck in rolul lui Atticus Finch

Gregory Peck in rolul lui Atticus Finch

Pe mine de obicei nu mă atrag cărţile despre situaţia negrilor în vremea Americii post-sclavagiste. Mă plictisesc scenele alea siropoase în care omul se întreabă de ce culoarea pielii impune atâtea diferenţe între oameni. Cred că numai la americani rasismul se rezumă la culoarea pielii. De fapt, nu culoarea pielii sau sclavagismul e problema rasismului. Din cauza asta cred că m-a plictisit groaznic „Lumină de august” a lui Faulkner. Eroul de acolo cataloga oamenii după culoarea pielii. Dar nu culoarea e problema. Adevărata dilemă o dezbate Harper Lee în „Să ucizi o pasăre cântătoare”. (un titlu al dracului de tupeist, o jignire profundă la adresa celor care împart lumea în „cioroi” şi alte zburătoare). Dincolo de naraţiunea spumoasă tipică americanilor, şi dincolo de faptul că e romanul care descoperă dramatismul proceselor juridice, atât de tocit acuma în filmele hollywoodiene, Harper Lee înţelege că rasismul e de fapt o xenofobie. Culmea paradoxului: acţiunea se petrece într-o ţară în care obsesia creării unui sentiment naţional e provocată de lipsa concretă a unei naţiuni: britanici, italieni, spanilor debarcă pe continentul lui Columb şi în numai câţiva ani descoperă duşmanul: la început indienii, apoi negrii. Da, remarcă bine personajul lui Scout: la fel a făcut Hitler cu evreii; păcatele celor mulţi trec în spinarea celor puţini, confrom principiului azazelic.