Giovanni Papini – Un om sfârşit

Din clipa în care conştientizezi că exişti să nu-ţi doreşti decât să cunoşti… să citeşti sute de cărţi şi să vrei să scrii mii, să nu iubeşti în viaţa ta o femeie dar să admiri opera acelora care au iubit atât de multe femei, să vrei să fii celebru dar totuşi solitar, să vrei să salvezi lumea fără vreun exces de gesturi altruiste, să-ţi doreşti nespus să fii zeu în vreme c te declari un laic convins, să vrei să trăieşti echilibrat dar nu banal, îndrăgostit de excese modice, să te visezi geniu, dar nu bufon (ca Shakespeare ăla care scrie poveşti), să pierzi nopţile fără a râde, să vrei să nu mai fii nemulţumit atunci când ai terminat ceva de făcut , (şi asta rareori când faci ceva), să vrei să trăieşti fără a iubi de fapt viaţa… în fine, doar să vrei lucruri din care să uiţi a reliza ceva… asta înseamnă să fii „un om sfârşit”.