Marin Sorescu – Trei dinţi din faţă

Olga trăieşte într-un univers favorabil pentru ea ca femeie, cele câteva palme pe care din prea multă dragoste i le aplică soţul ei, Şandru. Bărbaţii, ca orice alte fiinţe, au părţile lor bune şi rele. Ce dacă amantul, sculptorul Val Tomiţă, este un artist plăcut la înfăţişare şi cu ceva mai puţin gabarit în zona pântecului? El nici nu visează să ajungă la condiţia socială a lui Şandru, de director, (nu contează la ce e director, funcţia se defineşte prin sine însăşi), dar e mulţumit că o are pe Olga, femeia despre care tocmai spuneam îi merge bine: are o prietenă foarte bună, pe nume Ruxandra, care o apără de mitocanul de bărbată’su şi multe multe ore de petrecut în compania lui Val. Atât de multe, încât, într-o seară pleacă pur şi simplu de lângă el şi se opreşte fix la Cluj, unde se culcă cu un necunoscut pe nume Constantiniu, şi îi face un copil. Escapada durează suficient de mult încât Val să se împrietenească la cataramă cu Şandru, în încercările lor deseori eşuate de a găsi femeia iubită din seninul cerului dispărută. Finalul m-a dezamăgit, revoltat, enervat şi brusc calmat: Val moare înnecându-se în Dunăre, Şandru se căsătoreşte cu Ruxandra iar Olga îşi creşte singură copilul.

Romanul „Trei dinţi din faţă” de Marin Sorescu atestă aşadar prin excelenţă faptul că în general, adică în marea lor majoritate, femeile sunt curve şi tocmai din această cauză le iubim nebuneşte noi, bărbaţii. Aştept să nu fiu acuzat de misoginism, deoarece recunosc cu mândrie că nevastă’mea este doamnă-n societate, gospodină în bucătărie şi foarte foarte foarte curvă cu mine în pat, altfel nu mi-ar mai fi fost nevastă. (de iubire platonică n-are decât să sufere Platon, că d-aia îl chema aşa)

Mi-au atras atenţia fragmentele:

O descriere:

„ Lăptăreasa era de o mare frumuseţe, să te fi uitat doar o dată la ea şi Venus din Millo îţi dispărea din cap cât ai zice peşte. Era şi tânără, nici 20 de ani, şi, spre deosebire de cea din Milor, cu amândouă mâinile neatinse. Adică putea să pună mâna.”

Aici am aflat că

„Mihai Viteazul se născuse într-o localitate faimoasă pentru intensul comerţ cu lână, care se numea Cetatea de Floci”

şi în fine… iată ce îi spune Val Olgăi când o vede borţoasă:

„N-am ridicat un deget asupra ta… Acum te prezentaşi la aici tocmai pentru asta: să mă port urât cu tine pe bună dreptate, şi să mă ierţi… Să te simţi cu cugetul împăcat. „Toţi sunteţi nişte porci. Bine le făcui, ha, ha! Bine-mi pare, bine-mi pare” să zici „Sâc! Sâc!” Află că nu-ţi voi face hatârzul. În mod deliberat. Nici măcar nu te dojenesc, nu vezi? Mă fac că plouă!”

dacă eram şi eu atât de deştept acu’ vreo câţiva ani…

Anunțuri