George Călinescu – Bietul Ioanide

Epigonicul realism balzacian pe care îl întâlnim în “Enigma Otiliei” tinde către proporţiile dostoievskiene în “Bietul Ioanide”. Ce poate fi caietul lui Tudorel dacă nu o spovedania lui Ivan Karamazov? Ce pot fi gândurile dinaintea execuţiei dacă nu o prelungire a acestui tip de expunere? Multă lume consideră „Bietul Ioanide” al lui George Călinescu o carte de propagandă comunistă. Cred că trebui e să ai câţiva neuroni lipsă ca să ajungi la concluzia asta. Frumoasă la „Bietul Ioanide” mi se pare propagarea apolitismului, deci tocmai a lipsei complete de atitudine şi culoare politică. Extremiştii văd lumea în alb negru, uitând că albă e de fapt coala pe care scriem. Restul e negru. (nu vreau să fiu luat drept un pesimist, dar ăsta e adevărul). Nu există nici nuanţe de gri, dar nici antiteze, ci doar oameni care suferă sau prosperă într-un anumit sistem social care se conturează la nivel naţional. Ioanide ste un biet om, şi nimic mai mult. Dar tocmai condiţia de om este cel mai greu de acceptat.