Italo Zvevo – Conştiinţa lui Zeno

De fapt “ Conştiinţa lui Zeno”, a lui Italo Zvevo, nu mi s-a părut a fi nici una dintre capodoperele literaturii moderne, nici o istorie mediocră povestită bine. E mai degrabă o apologie a faptelor pe care vrei să le faci şi nu poţi. Neputinţa nu e de ordin practic, adică tu ca om eşti pe deplin liber să acţionezi: aşa cum te poţi lăsa de fumat, poţi alege şi pe cine să iubeşti. Dar există ceva instinctiv în tine care te face să-ţi fie greu. Pentru că oricât de mult te-ai strădiu, adevărata psihanaliză relevă invariabil faptul că nu ne putem schimba: SUNTEM CEEA CE SUNTEM, cu bunele şi mai ales cu relele nostre. O recomand aşadar vânătorilor de vânt care trăiesc cu impresia că au cucerit lumea, când de fapt n-au făcut altceva decât să renunţe pentru o clipă la egoism. Bolile inventate se uită cel mai bine cu afecţiuni reale. Nimic mai înfricoşător!