Voi explica în cele ce urmează versurile lui Bob Dylan la un „cânticel” care se numeşte „Forever young” apărut prima oară în 1974, deci cu zece ani înainte să scoată Alphaville mediocritatea aia omonimă, şi cu 18 ani înainte să scoată Steve Miner tot o mediocritate de film omonimă avându-l protagonist pe „miel” Gibson.
Deci, versurile „începe” aşa:
May God bless and keep you always, May your wishes all come true,
“Fie ca Dumnezeu să te ţină mereu (sănătos), fie ca dorinţele tale să se împlinească…” – simplu şi la obiect. Începe aparent ca o urare de bine, de sănătate, nimic, complex, pentru ca apoi să înceapă să devină brusc ambiguu:
May you always do for others And let others do for you.
„Fie ca mereu să faci (ceva) pentru ceilalţi, şi să-i laşi pe ceilalţi să facă ceva pentru tine” – observaţi cu atenţie indicaţia: ideea e ca mereu să fii altruist, dar mai mult decât atât, să faci acest gest de bunăvoie, fără să aştepţi vreo răsplată anume… să-i „laşi” pe ceilalţi să te ajute.
May you build a ladder to the stars And climb on every rung,
„Fie să construieşti o scară la stele, şi să urci fiecare treaptă” – fiecărei urări îi urmează o condiţie. Construieşte o scară la stele, dar urcă fiecare treaptă, nu o lăsa nefolosită, nu o lua pe alte căi mai uşoare!
May you stay forever young,
„Fie să rămâi veşnic tânăr” – refernul nu încearcă să marcheze nemurirea, nu se referă la vârsta temporală a omului, aşa cum vor face epigonii lui Dylan, ci la cea mentală. E vorba aici de a rămâne neschimbat, mereu să ai puterea şi voinţa pe care o aveai când erai tânăr.
May you grow up to be righteous, May you grow up to be true, May you always know the truth And see the lights surrounding you.
„Fie să creşti ca să fii drept, fie să creşti ca să fii adevărat, fie să ştii mereu adevărul şi fie să vezi mereu luminile care te înconjoară” – e un fel de a spune „creşte frumos şi rămâi aşa, nu mai evolua dincolo de adevăr şi de optimism”
May you always be courageous, Stand upright and be strong,
„Fie să fii mereu curajos, să stai mereu drept şi să fii puternic!” – iar acum urmează o parte care mie-mi place foarte mult:
May your hands always be busy, May your feet always be swift, May you have a strong foundation When the winds of changes shift.
„Să-ţi fie mâinile mereu ocupate, picioarele mereu iuţi, fie să ai mereu o fundaţie puternică atunci când vânturile schimbării încep să bată” – aceeaşi idee: nu te schimba! Fie ca evoluţia ta de om să se oprească acolo unde nu accepţi compromisurile, acolo unde poţi munci,
May your heart always be joyful, May your song always be sung,
„Fie ca inima să-ţi fie mereu bucuroasă, cântecele atle să fie mereu cântate” – aici autorul se referă la sine, ca într-o incantaţie menită să-i salveze de la pierire opera.
În cele ce urmează vom analiza stilistico-literar melodia „Valoarea unei vieţi” semnată „Paraziţii” – o versiune modernă urbano-vugarizată a Ecleziastului, ritmată de sunete hip-hop.
La la la… La la la la la la la la la… La la la la la la la la la la… La la la la la la la la…
Cântecul începe în mod sugestiv cu un „la-la” însoţit pe fundal de un râgâit, ceea ce ne demonstrează faptul că ceea ce urmează să ascultăm este o melodie veselă, despre diferite lucruri preponderent haioase. Acest „la-la” are totodată rostul de a persifla doiniţele de jale ale poporului român, împreună cu alte melodii siropoase – un laitmotiv al trupei Paraziţii dezvoltat în numeroase melodii compuse de aceştia.
Poţi să faci infarct in timp ce te caci
E primul gând cu care cred că n-ai putea sa te`mpaci
Gândul morţii asociat cu starea de cufureală este într-adevăr neplăcut. Dar faptul că post-mortem ai şansa de a te gândi asupra sinelui demască faptul că autorul crede în viaţa de după moarte. Mda… este un homo religiosus.
Treci in nefiinţă când duci gunoiul
Deci mă risc zi de zi (Când`m-auzi… palpa-mi-ai coiu!)
Observăm că autorul duce zilnic gunoiul. Ceea ce denotă că e un „Fabricant de gunoi”., deci are o viaţă socială fructuoasă. Ştiu de exemplu că un om produce zilnic aproape 1,5 kg de gunoi, majoritatea fiind hârtie, deci acest fapt acestă calitatea poetică şi creativă a autorului. Deasemenea, are şi o viaţă sexuală activă, drept pentru care vrea să-i fie palpat coiu’ probabil epuizat de la atâta împerechere.
Munceşti o viată, tragi ca hamalul frate
Şi poti să mori în timp ce-mi spui că n`am dreptate!
Nu este aşadar exclusă posibilitatea morţii în chiar clipa în care asculţi melodia, şi îi conteşti conţinutul. Munca nu este o modalitate de a înşela moartea.
Cazi de pe scaun când pui globuri in pom,
(Cât pula mea ziceai că valorează o viata de om??)
O nouă posibilitate de moarte: în timp ce ornezi pomul de Crăciun. Dar autorul nu e mulţumit de propria sa imaginaţie, aşa că va continua autocriticându-se:
E de căcat, da! Nu e cea mai naşpa treaba
Cel mai de căcat e să mori cand ti-o iei la labă.
Iată o situaţie de care e mândru că şi-a imaginat-o!
Cu 7 plase în mână, accidentat de dric.
Te poţi gândi post-mortem: că n-ai insemnat nimic!
Aici situaţia este uşor neclară, şi plină de simboluri: omul care moare a venit de la piaţă, sau şi-a dat-o pe labă când a venit de la piaţă, şi a rămas aşa cu plasele în mână? Din nou autorul este religiosus: eroul său se va gândi post-mortem că nu a „însemnat” nimic. Cuvântul „însemnat” poate avea dublu sens: atât de „a valora” cât şi de „a marca teritoriul” cu rezultatul labei probabil.
Poţi să mori pe scenă când bagi ca adevaratu`
Şi toţi sa strige distratzi: „A leşinat căcatu`!!
Autorul nu exclude aşadar posibilitatea propriei sale morţi inopinante.
Cazi lat in timp ce te-nchini
Şi de ridici „fâl-fâl” la cer slobozit de pinguin.
Aici, folosind o onomatopee vizuală, autorul aminteşte că moartea îi poate lovi chiar şi pe cei religioşi…
Poţi să mori când caştigi la loto
Fara să laşi un motto
Lasă-ne poza de adio in aparatul foto!
Rapiditatea morţii îi poate lovi chiar şi pe cei ce urmează să fie bogaţi, iar deloc hiperbolizarea vitezei este redată de faptul că se poate întâmpla să nu apuci să spui nici o vorbă înţeleaptă înainte de a-ţi da duhu’.
Cazi cu liftu`, sau sari cu rabla in copaci Şi ajungi la domiciliu în 4 pungi şi 7 saci.
Cu numarul zilelor libere la zero redus Mori in pârnaie cu pula-n cur, dezlegând rebus.
Problema la acest vers este următoarea: condamnatul nu este deranjat de faptul că e violat: e atât de relaxat încât îşi permite să dezlege un rebus.
Poţi să mori de plictiseala cand iţi numeri banii, (concluzie: plictiseala ucide!) Sau sa cazi mort în cort lânga palat, ca ţiganii. (concluzie: palatele ucid la fel de uşor ca şi corturile!) Renuntand forţat, la ultimul sarut…
Unii pleaca dintre noi cu piftia-n gât…(SALUT!!!)
Practic, orice obiect poate provoca moartea, chiar şi inofensiva piftie…
REFRENUL:
Calculăm că-n viaţă mai mult ne chinuim
(O, da ne chinuim la încă o cană de vin)
Valoarea unei vieţi de om momentan n-o ştim
(Întrebaţi filozofii, noi nu vrem să ne gandim!)
Poetul se arată mândru de faptul că nu îşi pierde timpul filosofând asupra sensului vieţii, preferând ca puţinul timp pe care îl are să şi-l petreacă distrându-se. Singurul chin momentan acceptat este o cană de vin, iar grija întrebărilor o lasă celor de teapa lui Kant. (trebuia să scriu „ţeapa” lui Kant?)
Poţi să mori pe masa de operatie, sau in staţie
Sau fiind femeie poti să mori făcând felaţie
…mda… posibilitatea de a te îneca involuntar cu o pulă e direct proporţională cu mărimea pulii şi invers proporţională cu prostia muierii.
Poti sa nu faci nimic greşit…ba!…fără măsură
Oricum te vede Dumnezeu… (Şi te fute`n gura!)
Practic, este unanim aprobat faptul că puterae divină este singura responsabilă de ceea ce ţi se întâmplă: să fie asta o reminiscenţă a singurei veridicităţi din stoicimului mioritic românesc?
Poţi să fii sculptor, sudor, doctor, e ca dracu
Că poţi să mori încercand să îl salvezi pe altu`!
Iată dar: faptul că salvezi oamenii nu este un criteriu de salvare.
Poţi să mori, încercand sa schimbi un bec
În timp ce-ti râde proasta…
– „proasta” reprezintă „femeia vieţii tale”
Poţi sa mori,incercand sa iti omori nevasta!
– evident, după ce râde de tine că nu eşti în stare să schimbi un bec , dacă mai rămâi în viaţă, îţi vei dori să o omori…
Poti să mori drogat, visând, sau beat visând
Poţi să mori plângând, mâncând sau chiar râzând.
Drogat sau beat e totuna: implică o evadare de tip oniric, deci nu te ajută cu nimic în viaţa reală. (Observaţi enumeraţia de gerunzii, marcând anostitatea şi dificultatea axiologică a situaţiilor)
În faţa unui cuţit strigând: „Bă, nu da!!”
Sau mai rău, înecat cu tort de ziua ta. Poţi să mori în parc, în timp ce plimbi un caine,
El vine, te miroase şi se pişă pe tine.
Poţi să mori în accident când te-aleargă garda
Sau cand vrei să tai o gaina şi-ţi dai în coaie cu barda.
Toate situaţiile sunt absurde, macabre şi vulgare, amintind de Eugen Ionescu, Ion Creangă şi Bacovia deopotrivă.
Poţi sa mori in timp ce faci sex cu o vecina,ma`ntelegi?
Poti sa mori de frig în timp ce vrei sa te-nneci.
ce poate fi mai enervant decât să mori în timp ce încerci să te sinucizi?
Poţi să mori bă putză
Ascultandu-l pe Gutza, în dormitor…
Dar nu mori pur şi sïmplu… Eu te omor!!!
Aici autorul îşi exprimă ura faţă de cei care ascultă doiniţele pe care le-a persiflat la începutul melodiei, drept pentru care va relua motivul „la-la”-ului.
Încep un nou capitol de analiză literară pe acest blog, referitoare la anumite versuri de melodii româneşti şi nu numai. Din înţelepciunea poporului român voi începe cu melodia „La toţi ni-i greu” cântată atât de „preaiubitul” nostru Fuego cât şi de formaţia vocal-instrumentală „Mozaic”
Melodia înecepe cu introducere:
BUNĂ ZIUA, DOAMNE AJUTĂ
OAMENI BUNI ŞI LUME MULTA
Observăm credinţa nestăvilită a autorului: acest „Doamne ajută” scuipat la fiecare trei cuvinte de românul mioritic are aici un sens introductiv. E un salut între creştini, cam aşa cum a i s-a adresat Becali lui Jose Manuel Barossso acolo la ăia de la UE. Dumnezeu este rugat să ajute pe oamenii buni şi pe lumea multă, deci observaţi valoarea ecumenică. Pe scurt: avem de-a face cu încă o zi bună în care este invocat un imperativ divin în faţa unui public imens… „lumea multă” e sinonimă… dacă vă puteţi imagina… cu e a fost la AC/DC, numai că aici nu sunt satanişti.
IATA AM SOSIT, BINE V-AM GASIT
DE NECAZ ŞI SUPĂRARE SĂ UITAŢI CĂ-I O ZI MARE
SĂ VĂ-NVESELITI, CU NOI SA HORIŢI.
Da, deci cântăreţul a sosit şi îşi găseşte auditoriul într-o stare general bună! E motiv de bucurie… tăti nicazurili trăbi uităti.
Refrenul: CĂ BOGAT ÎI GREU
ŞI SĂRAC ÎI RAU
NICI NU ŞTII CUM E MAI BINE
CĂ LA TOŢI NI-I GREU Folosind antiteza, cântăreţul se disociază: din tot binele constată că de fapt la toţi le merge greu. Că eşti bogat, că eşti sărac, e tot un drac. (na, că fac şi eu versuri). Un sentiment apocaliptic îl împresoară:
SUPĂRAREA NU TE-NTREABĂ DACĂ AI SAU NU AI TREABĂ
VINE DE HAI-HUI, ÎN CASA OMULUI
Starea schopenahauriană este brutală, vine de nicăieri, din esenţa fiinţei umane. Toate merg bine, dar sentimentul de neîmplinire te cotropeşte, pentru că aşa este făcută fiinţa umană, aşa este „Das Sein”-ul. Observaţi câtă filosofie în versurile astea:
BUCURIA-I FLOARE RARA,TOT MAI RAR TRECE PRIN ŢARĂ
ŞI CA S-O GASESTI, MUSAI SĂ IUBEŞTI.
În unele variante ale doinei este „Musai s-o iubeşti”, dar nu prea are sens: pe cine să iubeşti? Bucuria? Aşa, cu „Musai să iubeşti” e mai poetic, şi are o valoare unversal valabilă.
BOGĂŢIA-I TRECĂTOARE, SĂRĂCIA-I TRISTĂ TARE
ŞI VINE MEREU, CUM VREA DUMNEZEU
Bogaţia nu e bună, pentru că asemeni unei flori, se ofileşte repede. Florile de „limba soacrei” de pildă, trăiesc doar o zi. La fel şi bogăţia. Sărăcia e tristă, dar vine când vrea Dumnezeu: totul e o deplorabilă fatalitate care ne apasă: nu contează cu cine votăm, ce hotărâri luăm în viaţă… trebuie să iubim… aşa, în general vorbind, şi să ne lăsăm în voia sorţii. Suntem mai tari ca Shakespeare… „we are the fortune’s fools”.
TOT DE BINE SĂ AI PARTE,
CHIAR DACĂ TE DUCI DEPARTE
ÎN SUFLETUL TAU
ESTE DUMNEZEU.
Cântăreţul nu elimină posibilitatea fugii ca salvare. Deci este posibil ca starea shopenhauriană să fie influenţată de factori climaterici, demografici sau geografici… nu se ştie, şi există posibilitatea de „a te duce departe”. Acest „a te duce departe” este sinonim cu „a zbura”, pentru că în maşină sau cu trenul din ţara asta nu poţi ajunge departe. Eu din Bucureşti până în Braşov am făcut cinci ore cu CFR-ul. Dacă m-aş fi suit într-un avion, aş fi ajuns mult mai departe, undeva în afara acestui tărâm marc-aurelian. Paradoxal, dacă iei hotărârea de a te sustrage de sub aripile fatalismului, Dumnezeu nu te părăseşte, el rămâne în sufletul tău. Deci Dumnezeu nu te obligă la a-ţi asuma destinul, ci tu faci cum vrei. Dar e important să nmu uiţi că…
CĂ BOGAT ÎI GREU
ŞI SĂRAC ÎI RAU
NICI NU ŞTII CUM E MAI BINE
CĂ LA TOŢI NI-I GREU
Refrenul se repetă de vreo trei ori, timp în care de obicei pe la nunţi burtoşii transpiraţi sughiţă şi se leagănă domol în aburii de alcool. De la „Mioriţă” încoace nu am avut niciodată un sentiment atât de puternic de plinitudine spirituală!
revizia de carte 